Două noi provocări

Pe care le voi face începând de mâine pentru a-mi restabili ordinea în viată de zi cu zi: să adorm la ora 12 noaptea şi să mă apuc să învăţ cât de mult pot în fiecare zi pentru restanţele de le facultate.

 

Revin cu detalii mâine. Acum sunt ocupat până peste cap.

Anunțuri

Cursuri CISCO şi hipnoză

Aşa cum am promis ieri, azi îţi voi spune câte ceva despre activităţile pe care mi le-am propus să le fac pentru a-mi ocupa timpul rămas liber de la jucatul pe calculator.

Poate te întrebi ce legătură au nişte cursuri tehnice cu hipnoza. Păi depinde din ce unghi priveşti pot avea câteva lucruri în comun. Am întâlnit şi continui să întâlnesc tot mai mulţi ingineri sau viitori ingineri pasionaţi de psihologie. Asta pentru că un om nu poate trăi doar înconjurat de aparate şi calculatoare, Continuă lectura