Două noi provocări

Pe care le voi face începând de mâine pentru a-mi restabili ordinea în viată de zi cu zi: să adorm la ora 12 noaptea şi să mă apuc să învăţ cât de mult pot în fiecare zi pentru restanţele de le facultate.

 

Revin cu detalii mâine. Acum sunt ocupat până peste cap.

Anunțuri

Hopa! Am cedat :(

Mda, după cum spune şi titlul am cedat. Duminică nu am mai rezistat şi mi-am luat o zi liberă, fără griji. Ce am făcut? Păi m-am jucat pe calculator şi nu am citit nimic. Mă simţeam full, nu mai puteam să fac asta încă o zi aşa că am decis că o zi de relaxare nu strică. Nu regret nimic, consider că am făcut ceea ce trebuia. Ieri am fost foarte ocupat şi nu am apucat să fac nimic, dar nu pentru că nu am vrut ci pentru că nu am putut. Dar am reuşit să alerg… mult. Voi scrie şi despre asta imediat.

Primele obstacole

obstacolAstăzi (luni) fiind o zi destul de încărcată pentru mine am întâmpinat ceva probleme cu unele provocări însă mi-am adus aminte că am un obiectiv pe care nu vreau să-l ratez aşa că am făcut tot posibilul şi mi-am dus sarcinile la bun sfârşit.

A fost mai complicat cu mesele luate în oraş. Am trişat puţin şi Continuă lectura