Aleargă, aleargă, aleargă!

joggingTrebuia să încep de trei săptămâni provocarea asta însă am fost un leneş. Recunosc! Dar recunoaşterea e primul pas pentru a îndrepta ceva greşit. Aşa că începând de acum îmi propun să ies la alergat, dacă nu zilnic, măcar la diferenţa de o zi şi cu pauză de relaxare în weekend. Nu că aş fi leneş dar muşchii au şi ei nevoie să se refacă după efort.

De ce fac asta? Pentru că alergatul este sănătos. Mai exact, face inima mai puternică, accelerează digestia, dezvoltă muşchii picioarelor şi spatelui, te ajută să dormi mai bine şi lista poate continua. Pentru mulţi este o plăcere, pentru alţii o necesitate. Este probabil cea mai uşoară metodă să scapi de grăsimea nedorită de pe corp. Uni oameni nu-şi permit un abonament la sala pentru a face jogging. Şi părerea mea e că nici nu e recomandat să te duci la sala doar pentru banda de alergat. Economiseşti banii de pe abonament şi dacă ai şi un parc în care să alergi cu atât mai bine! Respiri şi ceva aer curat, nu aerul plin de praf şi noxe din sala de fitness.

Pentru că aici nu eşti pe un blog medical nu voi începe să întru în detalii despre jogging însă ţi-l recomand, dacă nu faci asta deja. Pentru mine, este o activitate care mă relaxează. Am avut perioade extrem de stresante, simţeam cum încep să cedez psihic aşa că în astfel de momente ieşeam la alergat şi uitam de toate grijile şi orice urmă de stres dispărea. Eram doar eu şi cu mine, cu căştile în urechi, izolat de lumea înconjurătoare. Nu cred că există moment mai relaxant decât cel în care alergi. Cel puţin aşa e la mine.

La această provocare voi da mai multe detalii decât la celelalte şi anume numărul de paşi făcuţi şi numărul de calorii arse, precum şi distanţa parcursă. Nu am vreun telefon şmecher cu ajutorul căruia să înregistrez şi traseul făcut însă mă descurc şi eu cum pot.

Tu cât de des alergi?

traseu_jogging

Update ziua I – miercuri 10.07.2013
Durată: 00:45:37
Calorii arse: 219
Paşi alergaţi: 4643
Nu a fost traseul complet din imagine pentru că am mai avut ceva treabă pe lângă parc înainte să încep să alerg. Dar în general traseul meu este acela, de 6.1 km.

Update ziua a II-a – sâmbătă 13.07.2013
Durată: 00:51:42
Calorii arse: 216
Paşi alergaţi: 4567
Singura observaţie ar fi că am luat cam multe pauze de mers, trebuie să trag mai tare de mine data viitoare.

Update ziua a III-a – luni 15.07.2013
Durată: 00:45:11
Calorii arse: 166
Paşi alergaţi: 3507
Observaţii: Deşi statistica paşilor înregistrată de Ipod este una mult mai mică eu defapt am reuşit să alerg întreg traseul cu o singură pauză luată. Nici la semafoare nu m-am oprit, am continuat să alerg pe loc pentru a nu-mi întrerupe ritmul. Totul a plecat de la faptul că am vrut să-mi depăşesc timpul din prima zi de 00:45:37. Iniţial am plecat cu ideea să alerg până la lac fără oprire apoi să iau pauză. Dar n-a fost cazul. Am văzut că pot să continui şi asta am şi făcut. Mi-am propus obiective mici (să ajung până la o cişmea, să ajung până la pod şi aşa mai departe, când ajungeam acolo puteam să continui). Determinarea m-a ajutat să reuşesc. De menţionat că în prima zi am pornit cronometrul la intrarea în parc, nu acasă. Deci practic mi-am depăşit timpul iniţial cu brio. Rămâne de văzut data viitoare ce timp voi scoate.

Update ziua a IV-a – vineri 19.07.2013
Durată:  00:53:48
Restul statisticilor nu le mai precizez deoarece am observat că Ipod-ul nu înregistrează corect în timp ce alerg, ci doar în timp ce merg. De aici şi diferenţa de calorii arse în prima zi când am mers mai mult şi caloriile arse în restul zilelor când am alergat mai mult. Traseul a fost acelaşi şi din nou nu am luat pauză deloc. Am alergat constant. Nu mă aşteptam să se vadă rezultatele aşa de repede.

Anunțuri

O părere la “Aleargă, aleargă, aleargă!

  1. Pingback: Hopa! Am cedat :( | Provocarea de 30 de zile

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s