Evadare de weekend pe Transfăgărăşan

După o săptămână extrem de obositoare am fugit împreună cu câţiva prieteni până la munte, pe Transfăgărăşan. O excursie de o zi, nimic extravagant însă care a fost bine-venită. Am avut un noroc chior, am fugit din Bucureşti exact în ziua în care a lovit furtuna despre care am tot auzit. Nu zic că noi am avut parte de o vreme de vară dar tot a fost mai bine.

DSC02434

Deşi a fost a treia oară când am mers pe Transfăgărăşan, a fost la fel de frumos că şi prima dată. Aviz şoferilor: drumul a mai fost reparat, nu mai este plin de cratere selenare.

Am plecat din Bucureşti pe la ora 9 dimineaţa şi surprinzător, deşi era sâmbătă drumul nu a fost aglomerat aproape deloc, am ajuns chiar repede la Barajul Vidraru. După cum spuneam am fost a treia oară pe acest drum dar abia acum am fost să mănânc la restaurantul de pe malul lacului Bâlea. Fiind destul de cunoscut şi ştiind că toată lumea se duce acolo am zis şi eu că merită să te duci să mănânci la ei. Ei bine n-a fost chiar aşa. Singurul lucru de apreciat a fost că mâncarea a venit repede şi a fost… să zicem bună deşi pieptul de pui la grătar a fost reîncălzit şi puţin cam nefăcut. Am trecut peste asta dar la final când să plecăm am aşteptat o jumătate de oră după nota de plată. Timp în care chelneriţa noastră, deşi i-am zis de două ori de notă, se ducea şi servea alte mese, le aranja pe cele rămase libere, însă nu se obosea să apese 2 butoane şi să ne aducă nota. Şi ca să se încheie totul „frumos” ne-a mai şi grăbit când am vrut să plătim, mai avea puţin şi-mi lua banii din mână. Per-total mi-a lăsat o impresie proastă localul. Mai bine îmi iau sandwich-uri şi le mănânc pe drum.

DSC02436

Pe tot parcursul Transfăgărăşanului am oprit în reprize scurte atât cât se îndupleca Mama Natură să nu ne facă fleaşcă.

În continuare ne-am decis să oprin în Sinaia pentru un suc. Aici am avut surpriza mai puţin plăcută să aflăm că drumul ce trece prin staţiune este închis pe o porţiune de câteva sute de metri pentru reparaţii. A trebuit să lăsăm maşina la marginea staţiunii şi să mergem pe jos. Nicio problemă, doar că norii stăteau ameninţător deasupra noastră. Tot aici am avut şi o surpriză plăcută. S-a deschis lângă Hotel Sinaia un local numit Nargila. Înăuntru interiorul este amenajat foarte frumos, în spate au şi perne mari şi pufoase pe care poţi să stai, poţi comanda şi mâncare, băuturile au fost extrem de bune iar narghileaua pe care am fumat-o o pot încadra lejer în top 5 cele mai bune narghilele pe care le-am incercat. Sunt ferm convins că acel local va avea un succes enorm deşi e deschis relativ recent. Asta iarnă când am fost în Sinaia nu exista.

Odată cu începutul timid al ploii ne-am grăbit spre maşină pentru că se făcuse deja târziu şi trebuia să ne întoarcem în Mica Veneţie, Bucureşti. Cu speranţa că poate scăpăm de vremea urâtă ne-am urcat în maşină fix în momentul în care a început o ploaie torenţială ce ne-a ţinut până la intrarea în Bucureşti. Niciodată nu am mai prins vreme aşa de proastă pe drumuri.
Per-total a fost o experienţă plăcută, cu bune şi rele, am rămas cu amintiri frumoase şi un local foarte bun pe care l-am descoperit şi pe care sigur îl voi mai vizita când trec prin Sinaia.

Anunțuri

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s